Astea sunt unele dintre “Legile” Miscarii de Rezistenta. Imi place de mor proiectul si-l sustin cu toata inima 
Ma joc farmville in prostie si nu ma pot controla. In fiecare zi stiu sigur ca trebuie sa-mi cultiv terenul si sa-mi aduc prunele, sa-mi perii pisicile si sa plantez alte flori sau legume… asta desi ajung rupta de somn acasa. Niciodata nu ma pot culca fara sa-mi ingrijesc ferma..
Am chiar si o scoala, o biblioteca, hambar sau cladiri unde se tin vacile si gainile…
Tre’ sa ma opresc…
Intre timp vreti sa fiti vecinii mei? Promit sa fiu un vecin bun si sa ma trimit cadouri zilnic ;;)
Asadar am aparut in „Altphel”. Si nu e pt prima data cand un site la care scriu apare in saptamanalul de la noi si nici pentru prima data cand materialul publicat e „de bine” cum ne place noua sa spunem.
Nu ma intelegeti gresit, nu-mi doresc din tot sufletul sa aveti de ce sa-mi dedicati o pagina in care sa radeti de mine (desi pe bune ca ati avea motive si daca nu gasiti promit ca intr-o zi cand sunt happy happy joy joy vi le dau chiar eu).
Daca data trecuta era vorba de o mini lauda la adresa blog-ului (daca nu a fost asa si eu asa am perceput-o news flash pt voi: fiecare intelege cum vrea, asa ca too bad!, eu sunt optimista din fire si am luat partea plina a paharului) acum e vorba despre site aka PloiestiulMeu.ro.
Si nu pot sa nu va spun ca da, mi-a furat un zambet materialul pentru ca numai noi stim cat muncim la site-ul ala. Cat despre traficul mic am o veste pentru toata lumea: nu vrem trafic mare in care sa fie incluse si persoanele fara valoare!
Jur ca nu-l vreau pe Gigel care sta si fumeaza in coltul scarii si scuipa seminte in fata bisericii sa-mi citeasca materialele pe site. Si nu o vreau nici pe Mary care nu stie sa-si cumpere decat fuste cu sclipici din Obor si pentru care cuvantul „virgina” se mai potriveste doar fetelor <5 ani.
Putini dar culti, avea sa zica un geniu in viata (stiu ca-mi citesti blogul merit si eu o zi libera? Te roooooggg!)
Hai somn usor
Mi-a placut la nebunie ce a postat azi Iulian Serban asa ca va dau si voua sa cititi:
<< Tot ce e mediocru in viata mea se datoreaza prejudecatii ca in viata e bine sa fii “intelept” in orice imprejurare. In fond, ce ne recomanda intelepciunea? Sa fim atenti, evitand riscurile , imprudentele si excesele. Sa facem totul cu “masura”. Si tocmai aceasta “masura” o regasesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a nebuniilor netraite. N-am avut inteligenta sau norocul de a pricepe la timp, ca adevarata “masura” a vietii unui om nu se poate obtine decat prin “lipsa de masura”, dorind “fara masura”, indraznind “fara masura”, iubind “fara masura”. Nu stiu daca aveam calitatile necesare pentru a pune in practica ideea mea (de la batranete) ca “nebuniile” sunt mai recomandabile intr-o viata (atat de scurta!) decat o intelepciune searbada si cuminte. >>
OCTAVIAN PALER
Am primit azi un mail care mi-a adus un zambet si cum e normal am si un raspuns.
Nu stiu daca neuronii „din spatele ochilor mei frumosi functioneaza”, nu stiu nici macar daca am ochii frumosi sau nu. Cand eram mica toti copiii radeau de mine ca am ochii mari si ca ma voi impiedica in ei – de aici si obsesia din copilarie de a „ma uita urat” pentru ca, ziceam eu la acea vreme, faceam ca ochii mei sa para mai mici -. Am stins lumina, mi-am pus castile si relaxata eram deja pentru ca am o cana de ceai pe birou. Da, mi-a placut mult melodia atasata si-ti multumesc frumos pentru ea.
Ce simt in timp ce o ascult –pentru ca e deja a doua oara cand ruleaza in winamp-?
Am exact senzatia de Danien Rice, pe care l-am ascultat pentru prima data la Mati la o cafea intr-o cana mare in timp ce fumam mult si vorbeam nimicuri. De fapt nu au fost deloc nimicuri. Ascultam muzica la un casetofon cu CD si vorbeam de faptul ca o melodie se aude mult mai „personal” daca nu e ascultata prin boxele unui calculator. Apoi am vorbit de un prieten si de benzi desenate si toate astea se intamplau acum ceva ani. Nu stiu de ce am retinut amanuntele, dar stiu si ca aveam o cana verde in fata si nu aveam decat o scrumiera mica in care nu puteam scruma amandoua.
E sentimentul de inceput de toamna si de seara racoroasa, de plimbare in centrul Ploiestiului. Plimbare nu cu alti zeci de prieteni, ci singura cu ale mele casti in urechi. E sentimentul de „de ce accept asta si de ce nu fac ceva sa schimb ce nu-mi place” ca atunci cand am fost pe banca de langa Liceul A.I. Cuza si ma uitam la telefon si nu raspundeam dupa care asteptam ca el sa sune.
E ciudata imi place da – si asta nu este ca sa-ti demonstrez ca avem aceleasi gusturi in ale muzicii – ci chiar imi place. Un bun prieten spunea ca „Lucrurile triste au mereu o frumusete aparte” si cred ca am raspuns deja la intrebarea ta.
„How does it feel?” „The answer’s something that can’t be written down”
Sunt in Bucuresti cu un ceai de piersici in fata – cica are trei feluri de piersici in el nici nu stiam ca exista mai multe feluri de piersici ma gandeam ca sunt doar cele de la buni care au gust si cele din piata care sunt doar pentru décor caci au gust de cauciuc expandat – si scriu pe www.Ploiestiulmeu.ro (reclama intentionata). Ce poate fi mai cute decat eu (bine stiu eu sunt cute in general numai ca voiam sa va spun altceva) )intr-o ceainarie dupa ce am fost si am platit taxa – nu e dureros sa renunti la un teanc de bani pentru a-ti plati studiile? Pentru mine DAAAA – cu my little precious in fata?
Ni s-a spus, de fapt MI s-a spus ca trebuie sa lupt mereu pentru ce am si ce voi avea. Si am facut asta. Ba chiar am ajuns sa cred ca niciodata nu ma voi bucura de nimic mai mult decat ce am castigat dupa vesnice chinuri.
Si iar am ajuns sa uit de mine si sa stiu doar sa „lupt” pentru ceva. Imi place verbul asta „a lupta” va deveni un gen de „te sun eu” in curand… si nu, chiar nu e un post prin care sa ma plang de putinele momente in care sunt eu cu mine sau eu cu voi ori cu ei, ea, el.
Am aflat ca rezultate la „a lupta” nu sunt cele care-mi aduc un zambet si ca lucrurile frumoase vin de la sine, ca eu continui asa pentru ca-mi place agitatia asta, imi place sa-mi placa toate cuvintele si sa ma joc cu ele, imi place ca rolul meu este sa le gasesc lor un sens, sa povestesc cu lux de amanunte sau cat mai concis, imi place sa invat cursuri intregi si sa mi se inchida ochii si sa ma simt iar studenta, imi place sa stiu ca lumea doarme si eu sunt cu un pas in fata pentru ca am privit azi un lucru mai mult decat ei, imi place ca pot sa vorbesc orice de fata cu oricine si sa nu simt nevoia de explicatii suplimentare, imi place mirosul asternutului dis de dimineata si-mi place ca am primit mesaj
Imi place pana si oboseala asta draguta de iarna, oboseala care se duce pe intuneric cu laptopul in brate si cana de ceai langa.
V-am spus ca am o mica obsesie cu ceaiurile? Pana acum mai bine de un an pentru mine ceai=om bolnav. Nu intelegeam cum oamenii pot sa consume o cana de ierburi fierte cu ceva zahar ori miere…
Cine bea acum cel putin 3 cani de ceai pe zi? Da, cel putin am niste arome delicioase si socant e ca obsesia devina ca cea cu parfumurile…
Zambiti
Asadar sunt nominalizata de ph-online.ro (tocmai am facut reclama) la doua categorii
1 – la jurnalistul anului in Prahova aici http://bit.ly/a5Nysn
2 – la bloguri din Prahova aici http://bit.ly/bcBHT6
Mi s-a spus ca ar trebui sa vreau sa castig, nu stiu daca vreau inca pentru ca nu stiu daca merit. La jurnalistul anului din Ph cu siguranta nu merit, propun Roxana Tanase. La blog nu stiu sincer cati vizitatori pe zi au altii. Stiu in schimb ca ceea ce scriu eu aici, cand imi aduc aminte ca am si un blog, nu trebuie sa aiba vreo asociere cu job-ul meu. Daca aici imi scriu frustrarile de zi cu zi asta nu inseamna ca randurile mele trebuie sa fie legate de ziarul si televiziunea unde lucrez, pentru ca ai mei colegi chiar sunt oameni seriosi.
Concluzia: faptul ca un geek din Ploiesti isi scrie frustrarile pentru ca in afara de cuvinte nu gaseste alta modalitatea de a se exprima nu inseamna ca asta face si la job.
Anyway daca-mi citit blog-ul stiti acum unde sa votati…
Va doresc zambete
Din oraselul meu mic (asa mi s-a spus ) ) v-am scris cu drag mereu sau mi-am scris cu drag mereu pentru ca de multe ori am scris pentru mine
Dragul meu Asus, nu am vrut niciodata sa te supar si nici sa scap ceai ori pufuleti pe tine. Zilele trecute cand ai fost bolnav si aveai febra mare am fost tare ingrijorata. Compresele reci nu functioneaza la tine asa ca m-am gandit sa te despart de baterie si tu mi-ai explicat ca ai nevoi de mai mult somn.
Acum ca-ti este mai bine ma bucur ca esti iar printre noi si ca temperatura ti-a scazut,
A ta stapana, Roxu
PS: te iubesc mult draga Asus si nu vreau sa ne despartim pana nu se termina criza economica cel putin
