Am zis STOP si mi-am luat concediu si nu, nu cateva ore cum mi s-a sugerat, ci chiar cateva zile. Dupa ce mi-am ofticat prietenii si am raspuns de cel putin 10 ori la intrebarea “Dar de ce nu-ti pastrezi zilele libere pentru Sarbatori?” PENTRU CA, DUH, TOATA LUMEA O SA-SI IA ATUNCI SI NIMANUI NU I SE VA SI APROBA CEREREA DE CONCEDIU!!! mi-am dat seama ca eu nu pot sa stau… asa ca ma agit si in concediu ce sa fac…
Zambiti, o sa mai scriu un rezumat al mirificului concediu zilele astea
Pana atunci insa tin sa precizez ca tot nu pot sa dorm… si devine frustrant si astept idei de zile libere 

Sunt haotica la volan si cand dau de un semafor sunt cel mai fericit copil din lume, pentru ca in sfarsit ma pot uita si eu in oglinda si pot sa ma holbez la lumea din alte masini. Si e atat de nostim cand il vezi pe cel din spate cum se scarpina-n cap sau cum are toata mana stanga bagata strategic in nara stanga si el nu stie ca tu-l poti vedea. El sta pitit la el in masina si se crede in siguranta, dar uita ca e inconjurat de geamuri.
Si aici insa linistea mea se spulbera usor: daca nu e un autobuz mare si galben, care, vorba lui Mihai, e mare si pateaza, vin copilasii care vor sa-ti spele parbrizul. Si pe bune acum chiar e curat si eu, singura-n masina, fac semne disperate ca nu vreau nimic curat si ca mai curat de atat nu se poate, dar ei stiu una si buna: daca e vorba de masina stationata ei sunt acolo sa-ti dea o mana de ajutor. Si uite asa 5 baietei mici ma ameninta cu bidoane de doi litri dupa care-mi cer bani…
Ce zi frumoasa si cu soarele pe cer…

Ce inseamna un nou virus pentru orice companie? Pai idei noi de reclama!!! Am ramas masca – deci daca am ramas masca inseamna ca nu am nicio sansa sa iau virusul pt ca ma protejez nu? – atunci cand am vazut ca spotul de la Domestos contine la final si “Omoara toti virusii cunoscuti, deci nu trebuie sa va mai faceti griji nici de AH1N1″.
Eu eram sa mor la propriu de la Domestos acum ceva timp, dar asta e alta poveste. Cu ce am ramas eu din toata povestea asta?
1- Domestos nu’i un detergent bun pt mine pt ca ma poate ucide daca respir in timp ce spal ceva cu solutia minune
2- Slava Domnului ca am multe esarfe si fulare pe care le tin de multe ori si pe nas, cel putin nu o sa am nevoie ever de masca
3- Consumerismul face fata crizei fata nicio problema
4- Romani sa fim, dar pana la urma cat e halatul? Ca masca stim cat e

Zambete va doresc

Este cunoscut deja faptul ca in orice redactie de stiri vin oameni cu fel si fel de probleme. Nu o sa stau sa insir acum, dar trebuie sa cititi urmatoarea faza.
Sa zicem ca o tanti care pare cat se poate de normala a intrat acum cateva luni in redactie. Cum ni s-a parut cat se poate de normala am inceput cu totii sa vorbim cu ea sa vedem cu ce o putem ajuta. Ei bine femeia spunea ca vecinul de palier o urmareste, ca i-a pus camere de luat vederi in casa…. si atunci cand vorbea cu noi il auzea cum rade pentru ca “avea un cip si in creier”. Bun, ne-am speriat, femeia a plecat si am crezut ca totul s-a terminat.
Numai ca….
Azi aflu ca de fapt lucrurile nu stau chiar asa si ca tanti din Ploiesti a tinut legatura cu un coleg si ca astazi au vorbit chiar la telefon. Dupa o lunga discutie despre „vocile reale si cipurile implantate in cap” colegul nostru fara nume a incercat sa puna „stop” discutiilor care durau de luni de zile si nu se mai sfarseau. Va invit sa cititi mai departe.

- Doamna si eu am aceleasi probleme ca dumneavoastra, noi suntem cei jertfiti.
- Da, asa este, ultima oara v-am vazut in august…
- Si sunt dragut doamna?
- Sunteti foarte frumusel!
- Cum sunt?
- Sunteti foarte frumusel!
- Mai spuneti-mi o data ca nu va cred….
- Sunteti foarte frumusel!
- Stiti… telefonul meu este ascultat, asa ca nu mai putem vorbi de pe acest telefon asa ca va rog sa sunati la 07xx xxx xxx. Aveti grija ca nu o sa spun ca sunt eu, ca sa nu asculte cineva telefonul, nu o sa recunosc nimic si o sa va spun ca sunt Gigel Popescu (nume fictiv, de fapt numele unui alt coleg, coleg care detine si numarul de telefon primit de femeie)
- Am inteles, o sa va sun pe acest numar atunci
- Doamna, dar haideti sa avem o parola, ce ziceti de „Dar cocorii unde se duc cand se duc”?
- E bine si eu ce trebuie sa fac sa spun asta ?
- Da, spuneti parola si eu raspund la fel si ne dam seama ca putem vorbi in liniste atunci. Ati notat nr de telefon si parola?
- Da!
- Sigur? Repetati sa vad ca ati notat corect
- „Dar cocorii unde se duc cand se duc”
- Foate bine, acum trebuie sa eliminam probele ca sa nu fim prinsi. Trebuie sa dati foc la hartie si sa aruncati cenusa in toaleta sau sa mancati hartia
- Cum sa mananc hartia?
- Pai aveti probleme cu stomacul?
- Nu!
- Atunci? E o simpla bucatica de hartie….
- Haideti ca va sun mai tarziu

—- dupa 3 ore —–
este sunat Gigel Popescu de femeie, cum Gigel nu avea numarul si nu stia ce s-a intamplat inainte, raspunde:

- Alo, da
- „Dar cocorii unde se duc cand se duc”?
—– moment de liniste—-
- Poftim?
- „Dar cocorii unde se duc cand se duc”?
- Unde vor ei doamna…
- Cine sunteti?
- Gigel Popescu….
- A, da stiu, nu va puteti da numele real….

Morala: unde’s cocorii?

Declar asta ca fiind gluma anului, nimeni nu se mai poate inscrie in concursul cu glume, asa ca tot respectul…

Dupa ce strambati din nas cand va spun ca-mi place Lady Gaga ascultati pana la capat urmatoarele melodii. Dupa ce o sa puteti canta exact asa, promit ca-mi fac un fun club pentru voi. Btw da, imi place si cum sa imbraca

Nu tin cu femeile, ba din contra as putea spune, avem si noi niste idei si conceptii de uneori nici noi nu le intelegem. De exemplu avem parca un cod unic prin care ne manifestam sentimentul de mama si prin care tindem sa ne apropiem doar de acele persoane pe care trebuie sa le ajutam. Daca vine cineva la noi si ne spune ca viata lor e super si ca tocmai d’aia, pentru ca se simte bine si e fericit, ar vrea sa ne invite in oras, sunt convinsa ca 90% dintre noi am raspunde negativ. Daca, in schimb, ar venit cineva care ne-ar ruga sa-l ajutam intr-o anumita problema esentiala nici nu am sta pe ganduri si am accepta.

Nu, nu o sa fim niciodata egali si, serios vorbind, chiar vreti fetelor sa vi se spuna: pai, deschide-mi tu usa si apropo vezi si cat ai de platit, chelnerul a adus deja nota! Daca tot faci toate astea, hai cere-ma tu in casatorie, ca nu e asa rau.

Am ajuns la alt subiect sensibil. De ce toata lumea are impresia ca fetele vor sa se casatoreasca? Este de fapt sentimentul de care vorbeam mai sus, cipul care nu ne permite sa spunem „NU” atnnci cand trebuie. Sta in genunchi, pune intrebare, si noi vedem ca baiatul este un pic suparat, tocmai de aceea credem ca daca zicem da, vom salva lumea. Si apoi suntem prinse in situatie, asa ca nu mai putem da inapoi.

Tot de cipul de care spuneam mai sus cred ca tine si metoda noastra de a face scenarii. Nici nu aveti idee cat putem sa analizam o situatie, sa despicam firul in 200 si sa luam fiecare varianta pentru a descoperi efectele si cauza lor. Nu ne ajuta la nimic si de cele mai multe ori analizam exact gesturile pe care nu trebuie sa le analizam, pentru ca nu semnifica nimic, dar nu ne putem abtine sa nu facem asta.

Inca ceva, noi nu putem spune „NU”. Ni se pare un adevarat chin sa spunem „Nu fac ceva, pentru ca nu vreau” fara a da explicatii si fara a ne scuza dupa. Sfat: incercati sa faceti asta de cateva ori si sa vedeti ce simplu e, o sa va placa sunt convinsa si chiar o sa ajungeti sa spuneti asta des!

Nu, nu suntem egali, dar nu uitati we can fake it and say we didn’t. Asa ca cei care inca mai au impresia ca suntem pe picior de egalitate, please go and have another drink!

Multe zambete va doresc!

Azi am avut simulare de incendiu in sediu. Am aflat de “marele eveniment” inca de dimineata si de atunci le-am explicat tuturor ca cele 20 de min. pe care eu ar trebui sa le petrec iesind/ intrand in cladire/ asteptand sa se stinga focul imaginar le pot trai altfel, de exemplu la cafea, dar se pare ca nimeni nu m-a inteles.

Au trecut orele, am muncit, am plecat pe teren, am venit de pe teren, am scris, am scos time-uri, am baut cafele, am ras, m-am enervat, am amenintat cu reclamatie la OPC dupa care la ANPC. Pe la 13: 30, in fiecare zi, in redactie toata lumea vorbeste cat mai tare. Daca nu se vorbeste la telefon – mai stiti reclama de la telefonia fixa de acum cativa ani cu cei doi romani care stateau pe doua dealuri diferite? – atunci lumea se cearta sau se trezeste Cali care comenteaza  ceva extraordinar de important pentru el, dar cat se poate de plictisitor pentru restul, asa ca cine a descoperit castile este un adevarat Superman pentru mine.

Si a venit si momentul in care a pornit alarma in toata firma. Bun, am zis eu la inceputul zilei ca nu vin, dar nici sa raman singura si trista nu mi-as fi dorit. Ei se pare ca ai mei colegi m-au crezut pentru prima data in viata lor. DA, eram singura in birou si mi-am dat seama de acest lucru dupa cateva minute bune de la “aparitia incendiului”, pentru ca eu ascultam muzica si dragutii de ei nu au vrut sa ma deranjeze, asa ca au plecat sa se salveze. Imi iau elegant cafeaua, pachetul de tigari, imi caut si bricheta, ma imbrac, salvez textele, imi aranjez un pic parul si ies linistita pe usa firmei moment in care vad multa lume – nici nu stiam ca in sediul de pe Eminescu intra atatia oameni – pe Bulevard. Toata lumea radea de mine pentru ca aveam cana de cafea, asa ca am intrat in joc, pacat ca nimeni nu m-a crezut

Am tipat „Arde!”, am observat o colega la etajul 1 care era blocata de „flacari” si am sesizat acest lucru „eroilor nostri”, dar oamenii au preferat sa creada ca inca am halucinatii de la „fumul pe care l-am inhalat” in cladirea-n flacari. In tot acest timp, responsabilii de securitatea firmei finalizau lucruri importante pentru siguranta noastra: lipeau pe fiecare usa o bulina rosie, semn ca birourile sunt evacuate, scoateau la imprimanta foi cu numele institutiilor din sediu, in ideea ca la un adevarat incendiu am avea o placa de fier care sa nu arda si daca vom muri arsi sa-si dea seama criminalistii ce firma plateste darile catre familie. Va dati seama ca bulinele rosii lipite pe usi au devenit in cel mai scurt timp locul perfect unde noi sa scriem pe birouri 18, 12, AP, 16…. si nu, nu e vorba de apartamentul 16 (am fost intrebata de ce e AP 12 la noi pe usa)

Dupa ce am ras mult pe tema asta si dupa ce au salvat-o si pe colega mea de la etajul 1 ne-am intors in birouri. Mica problema era ca alarma continua sa functioneze. De ce? Pentru  ca oamenii au invatat cum sa porneasca alarma, dar nimeni nu stia …. si cum sa o opreasca…. si suna si suna….au oprit-o… a inceput iar sa sune.. am dat sfaturi … sa-i dea foc, dar se pare ca suna si mai tare.

De departe insa cea mai mare trauma a fost cea a Georgianei: „era un englez care a iesit agitat prima data cand a auzit alarma pt ca nu-i spusese nimeni ca e o simulare. I-am explicat, s-a calmat. Dupa ce ne-am chinuit sa oprim alarma a pornit din nou si englezul iar a iesit speriat… si de data asta i-am explicat ca e o simulare, nu-i puteam spune ca nu stim butoanele…”

Despre ce e… “fotografia vie”!

• “Fotografia VIE” este un curs de dezvoltare personală care foloseşte fotografia ca mijloc de referinţă. Nu este un curs de tehnică fotografică!
• Despre relaţia noastră cu noi!
• Micşorarea disonanţei între imaginea reală şi cea proiectată
• Abordarea facilă a subiectului dezvoltării personale în cadrul unui context relaxat

- Alo

-Da

-Buna iubi ce faci?
-Dansam pe mese intr-un bar din Bulgaria, la revedere….

01:50

- Nu ma mai cunosti
-Nu si din fericire nu te-am cunoscut niciodata!

-Voiam sa te bag in grupul cu fete pe care le pot invita la suc…

-Nu beau bauturi acidulate, fac rau organismului, doar apa plata cu lamaie

-Bine atunci apa plata

-N-ai bani sa-mi iei si lamaie?

-Eh, iti iau una intreaga

-Nu, ca’s de ajuns eu..

-Si…. ce filme iti plac?

-Documentarele, uite chiar acum ma uit la unul si am aflat ca cei care suna noaptea fara sa aiba un anume motiv nu trec de stadiul de maimuta, Cred ca nici tu nu evoluezi

-Pai nici nu ma cunosti

-Nici nu vreau pot sa inchid ca ma doare mana sa tin telefonul?
-N-ai hands free?

-N-am mainile libere niciodata si aici la mine nu a ajuns tehnologia, inca mai folosesc ambele maini sa ridic mobilul, am chiar sacosa speciala pentru el

-Eu am unul cu slide si camera foto!
-Eu am creier!

-Cred ca nu ne potrivim

-Oh ba da, te rog invata-ma si pe mine cum sa opresc evolutia si sa ne intoarcem la descoperirea focului

-Aaa pai… stii eu am nr tau de telefon de la…

-Asa si cine ti-a dat voie sa-l si tastezi pe telefon?

-Pai ma gandeam ca..

-Eh na? Gandesti?!

- Adica?

-Si ce faci te doare asa cand faci asta? Te incrunti sau iti ridici sprancenele?

-Mai bine am vorbi pe mess, imi dai si mie ID-ul tau?

-Nu, aici unde stau eu nu e lumina, vb mai incolo ca ma cheama mama sa spalam covoare impreuna la paraul din vale!
-Pai e noapte…

-Nu, e dimineata noi ne trezim devreme!!

-Cred ca nu ne potrivim…

-Ia te uita primul tau gand bun pe ziua de azi, asa cred si eu soarta e de vina sa stii. La revedere incearca sa-l citesti pe Creanga si dupa da-mi un SMS sa-mi zici cum ti s-a parut

De ce ma suna lumea la 2 noaptea????