Arhive pe etichete: 368 bucuresti

Nenea din autobuz

Ieri cand mergeam acasa cu autobuzul ca un copil cuminte ce sunt ma uitam la cei care stateau linistiti pe scaune. Cu ochii pierduti sau cu fata scufundata in niste carti primite gratuit de la diverse publicatii, toti aveau aceeasi expresie pe fata.

Unul singur iesea din decor si era un nene de circa 40 de ani care statea frumos in mijlocul autobuzului si povestea tuturor ca „un examen este ca pierdea de memorie, ca o stergere de informatii pentru o perioada de timp, pentru ca tinerii au mult de invatat”. Da, stiu ce o sa-mi spuneti toti: „Saracu, era nebun” dar tind sa cred ca era mai fericit decat noi toti la un loc in acel moment.

Daca noi toti incercam sa nu ne uitam in ochii celui din fata pentru a nu-l incomoda sau sa vorbim la telefon cat mai incet pentru a respecta placuta din autobuz prin care suntem atentionati ca vorbitul tare la telefon poate sa deranjeze ceilalti calatori, nenea ne tinea un discurs de toata frumusetea.

Si nu, nu e ironic ce spun! Poate par dubioasa, dar avea o voce atat de linistitoare si chiar daca nu puteam pune cap la cap informatiile pe care le spunea, luate separat replicile chiar aveau sens.

Am stat mai bine de 30 de minute si l-am ascultat si atunci cand un pustan nesuferit i-a spus sa vorbeasca mai incet, nenea i-a replicat frumos: „Poate te intereseaza si pe tine ce spun, incearca sa ma intelegi, fac asta de multi ani si nimeni nu s-a plans pana acum” si a continuat cu discursul…

De ce tindem sa-l facem pe el nebun si nu ne gandim niciodata ca poate noi suntem cei nebuni? Doar pentru ca noi suntem mai multi?

4 comentarii

Din categoria Diverse, Local, made in Romania